Benefit Cosmetics Galifornia Blush | Review

10:24


Familia fardurilor de obraz Box'o'powders de la Benefit are un nou membru anul acesta: Galifornia, cel de-al optulea blush venit direct de pe coasta de vest a Americii. 


Să fiu sinceră, experienţa mea cu blush-urile nu a fost niciodată una prietenoasă, deoarece niciodată nu nimeream o nuanţă potrivită tenului meu. Nu ştiu dacă am mai precizat, dar pasiunea mea pentru machiaj a început în urmă cu doi ani, iar de anul trecut am început să mă documentez şi să îmi aprofundez cunoştinţele. Le-am luat treptat, însă de fiecare dată când trebuia să mă dau cu blush, îl lăsam deoparte. Nu vreau superficialităţi, însă ceea ce iubesc la Benefit este că produsele de conturare au acel subton neutru şi se potrivesc pe pielea oricărei persoane (Şi ăsta este unul din avantajele care plasează firma Benefit pe un loc fruntaş în clasamentul preferinţelor mele). Bronzerul lor, Hoola, este unul din cele mai bune bronzere pe care l-am încercat vreodată şi nu l-aş schimba cu altceva pentru nimic în lume, iar noul lor blush este acum singurul care cu adevărat îmi place!  

        Blush-ul Galifornia vine într-un ambalaj girly, simpatic, cu care Benefit deja ne-a obişnuit.


Blush-ul este în formă de soare, peste care există un strat sidefat auriu ce se continuă şi pe raze. Iniţial credeam că stratul sidefat se va lua după prima plicare, însă particulele acestuia se regăsesc în întregul produs. 
      Partea delicioasă este mirosul delicat de grapefruit şi vanilie. Nu mai ştiam de combinaţia aceasta fructată înainte, dar credeţi-mă pe cuvânt, este divină. În interior există şi o oglindă, dar eu în "chioreala" mea niciodată nu o să mă pot vedea în ea. Yep, true story.



Culoarea este dubioasă de explicat. Ştiu că blush-ul pare mai portocaliu în poze, însă în realitate este un roz deschis cu particule aurii ce bate spre un portocaliu deschis. 


                 Blush-ul este însoţit de o pensulă plată kabuki din peri sintetici moi, albi, pe care o regăsiţi în interiorul tuturor blush-urilor Benefit, însă eu voi aplica produsul cu o pensulă specială pentru blush, din obişnuinţă.




Preţul produsului este de 165 lei şi îl puteţi încerca în magazinele Sephora sau comanda online aici.

                  Am aplicat blush-ul într-un strat subţire în machiajul de mai jos pentru un efect natural, ajutându-mă de o pensulă specială pentru blush. Luaţi puţin produs, zâmbiţi, şi prin mişcări circulare îmbrăţişati-vă mărul pomeţilor, dispersând produsul rămas spre pomeţi pentru a îmbina blush-ul cu bronzerul şi pentru a nu exista nicio linie de demarcaţie între cele două. Dacă nu aţi ajuns la intensitatea dorită, puteţi repeta paşii de mai sus, dar cu grijă. Sfatul meu este ca întotdeauna să luaţi puţin produs şi mereu să vă scuturaţi pensula pentru a scăpa de eventualul surplus. Construiţi-vă intensitatea culorii şi astfel nu veţi şterge niciodată machiajul pentru că aţi aplicat prea mult. Ce e mult, strică.

(Produse folosite în realizarea machiajului, aici)

Împreună cu blush-ul am primit nişte lucruri foarte drăguţe, esenţiale pentru vacanţa de vară. Nu stiu cum se face, dar niciodată nu am şlapi! 
Benefit a vrut să mă pregătească de acum pentru vară, chiar dacă pentru mine sezonul meu preferat va începe după examenul de bacalaureat. Dar după acesta voi fi direct în maşină spre mare!

Am primit un toc de ochelari ciclamen pe care scrie "Sure my life isn't perfect.. but my makeup is." (Cu siguranţă viaţa mea nu este perfectă.. dar machiajul meu este!). În interior am găsit o pereche de ochelari pe care îi poartă şi duduia de pe cutia blush-ului, foarte simpatici.
De asemenea, în cutia în care am primit şi blush-ul, o reprezentare de 50 de ori mai mare decât blush-ul, am găsit şi o pereche de şlapi în aceeaşi paletă cromatică cu ciclamenul, numărul meu, fapt ce m-a surprins. Probabil aş fi plâns lângă ei dacă erau mai mici, sau poate i-aş fi purtat şi aşa. Mă cred în stare.
Am primit şi o coroniţă din flori asemănătoare cu ghirlandele hawaiene (sau cel puţin comparaţia asta o nimeresc când le privesc), dar şi o folie cu tatuaje temporare aurii care vor arăta splendid pe pielea mea ciocolatie sărutată de soare.





Mulţumesc, Benefit!

You Might Also Like

0 comentarii