Costumul de baie întreg #comewithmetoGreece

02:57



Că tot mai avem o lună întreagă de lenevit la soare și de cumpărat costume de baie, m-am hotărât și eu într-un final să încerc și eu un costum întreg. Nu prea eram fană, mi se părea inutil. Mai bine spus, nu era pentru mine. Păi ori e bronz total, ori nu mai e, nu? Navigând pe internet, am dat peste un costum de baie negru de care m-am și îndrăgostit, și culmea, era întreg. Mi s-a părut atât de frumos, încât am rămas cu gândul la el. Până la urmă, mi-am luat inima în dinți, l-am luat și așa am eu costum de baie întreg. L-am luat de la Miss Guided (https://www.missguided.co.uk/) și este geeeenial. În față are acel decolteu prins cu șnur, iar pentru o zi, sau o după amiază de stat puțin la soare (sau pozat, așa cum am făcut eu), e perfect.

Am fost tare încântată să descopăr un asemenea peisaj. Hotelul era la câțiva metri de plajă și în prima zi nu m-am încumetat să văd cum stă treaba. M-am trezit dis de dimineață să pozez costumul, gândindu-mă că prind aglomerat și tot ce îmi puteam dori la momentul respectiv era o doamnă curioasă cu mâinile în șold, uitându-se la mine și făcându-și apariția prin fundal (vorbe de prin propria experiență), iar când am ajuns pe plajă, ce să vezi, un peisaj mirific. Plaja era împrejmuită de o pădure de pini, iar dacă te duceai mai departe de porțiunea cu șezlonguri, luai parte la un spectacol în care valurile mării se spărgeau direct în stâncile pe care erau pinii. După câteva cadre, am făcut din prima câteva poze care se ridicau la nivelul așteptărilor mele. Și cam asta a fost cea mai scurtă ședință foto din viața mea.

Enjoy my photos!





















You Might Also Like

2 comentarii