Space buns and a chaotic life
09:07
Problema e destul de simplă: e atât de frig afară încât chiar nu mai știu ce să port. Da, eu, cea mai friguroasă persoană din lume. Parcă și la 5 grade simt cum îngheț, iar mâinile mereu mă dau de gol când spun că mi-e bine. Așa-i felul meu, trage spre un loc exotic, cald, la ocean, pe la umbra unui palmier, e, e? Până ajung eu să mai văd oceanul și să mă bucur de gustul vacanței, deocamdată trebuie să fac față frigului crâncen de aici. Cu ce mă împac eu bine sezonul acesta este puloverul supradimensionat sau hanoracul cu blană pe dedesubt, iar cizmele lungi până la genunchi sau chiar peste sunt tot ce am nevoie în materie de încălțăminte. Căutând ceva inspirație pe Pinterest, aplicația care îmi dă lumea peste cap în materie de creativitate, am văzut un nou trend care a fost adoptat cu ușurință de ceilalti fashion bloggeri din afară: șireturile aplicate. Imediat ce am văzut m-am gândit la o posibilitate să îmbin toate elementele astfel încât să le pot purta pe vremea de acum, iar rezultatul a fost hanoracul de mai jos.
Hanoracul are un material atât de gros, încât nici frigul Bobotezei nu poate trece prin el, ceea ce pentru mine este ideal. Am purtat cizme lungi gri, gândite de mama mea și lucrate la Modish Boutique, iar coafura este o nebunie pentru mine, în condițiile în care zilnic am părul ușor ondulat sau drept și niciodată nu-i acord prea multă atenție. O nebunie, un haos, exact ca viața mea în această perioada. Who's with me?
2 comentarii
Foarte frumoase pozele,la fel si descrierile.As zice ca o idee buna este sa pui si anumite melodii pe fundal sau macar niste filmulete.Look at this one:https://www.youtube.com/watch?v=RAKN1O4lkNs ( cover by me).Sper ca te-a ajutat intr-un fel comentariul.
RăspundețiȘtergereMulțumesc tare, tare mult! O să țin cont de sfatul tău! Încerc să țin pasul cu toate (având în vedere ca peste 5 luni am BACul), dar imediat ce scap, o să-mi reiau toate proiectele!
ȘtergereHugs